Hristos este Calea, Adevărul și Viața, de aceea în centrul icoanelor se află icoana Mântuitorului Hristos.
Acesta este aproape întotdeauna reprezentat în două culori primare: roșu și albastru. Haina roșie simbolizează natura umană a Mântuitorului, în timp ce mantia albastră simbolizează natura Sa divină. Auriul care înconjoară trupurile sfinţilor şi din aureole este lumina necreată a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Toate icoanele noastre sunt reproduceri după modele tradiționale bizantine, în ele este reprezentat Mântuitorul, Care ne binecuvintează cu mâna dreaptă, iar în mâna stângă ține Evanghelia, în care sunt cuvintele Lui cele mântuitoare.
Maica Domnului, este cunoscută ca fiind grabnic ajutătoare celor ce se roagă ei cu credință iar oamenii au primit ajutor prin intermediul multor icoane. Și în zilele noastre Preasfânta Fecioară este lângă noi, ne aude și rămâne izvor nesecat de alinare a suferințelor și de mântuire în necazuri, mijlocitoare între noi și Fiul ei.
Modelele pe care le avem o reprezintă în brațe cu Pruncul Sfânt, Cel Care a mântuit lumea prin jertfa Sa, astfel avem în Preacurata Fecioară , model de urmat pentru toate fecioarele și mamele din întreaga lume.
„Fiţi sfinţi pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16). Cei care au ascultat și au înfăptuit aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos, astăzi viețuiesc alături de El în cer, iar rugăciunile noastre ei le duc înaintea Domnului, mijlocind de la El iertare și molostivire pentru păcate.
Să avem în case icoanele sfinților, să-i rugăm să mijlocească și pentru noi, și să le urmăm în întreaga noastră viață, pentru a dobândi Împărăția cea Veșnică, nu pentru un timp scurt, cum este viața aceasta, ci veșnic, alături de Dumnezeu și de sfinții Lui.
Pentru creștinii ortodocși, praznic se numește sărbătoarea care este închinată în mod direct lui Dumnezeu sau Maicii Domnului, reprezentând cele mai semnificative fragmente din viața acestora.
Aceste icoane sunt caracterizate prin compoziții complexe, în centru fiind Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, sfinții Apostoli, părți din natură si cetăți, arătând astfel o imagine plastică sugestivă a evenimentelor evanghelice.
Alături de fiecare icoană poate fi cumparată o cutie elegantă, cu închidere magnetică, realizată pe dimensiunea icoanei, pentru a putea fi oferită ca dar deosebit fie unei biserici, fie unei persoane dragi, un dar de suflet la orice ocazie.
Cutia este albastru închis, cu striații ușoare la exterior, cu siglă aurie Ikonisart imprimată pe capacul cutiei și un șnur auriu, care facilitează scoaterea icoanei din cutie, toate acestea conferindu-i o notă elegantă.
Ultimele produse vizualizate
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.
A fost adaugat la favorite!
A fost sters din favorite!