Previous

Sfântul Luca al Crimeii

Previous

Sfântul Nectarie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Disponibilitate: În Stoc
298 Lei

Opţiuni disponibile

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. Datorită mărturisirii lui Hristos pe care a făcut-o cu prețul vieții, Sfântul Dimitrie a primit de la Dumnezeu cununa muceniciei, iar sfintele sale moaște care se află în Tesalonic au primit darul tămăduirilor sufletești și trupești pe care le dăruiește tuturor celor care i se roagă cu dragoste și cu credință. Din preacinstitul lui cap izvorăște Mir până în zilele noastre, de aceea este și numit Izvorâtorul de Mir. Este serbat în calendarul orthodox la data de 26 octombrie.
“Mare apărător te-a aflat întru pri­mej­dii lumea, purtătorule de chi­nuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască no­uă mare milă.” Troparul Sfântului Dimitrie, glas 3
În speranța că vă va fi de folos, pictorul iconar Elisabeta Bonef propune aceasta replică fidelă după icoana pictată manual de către ea, imprimată direct pe lemn masiv și protejată cu lac. Reprezintă un dar de suflet pentru cei dragi din jurul vostru, pentru o biserică sau pentru casa dumneavoastră.

Dimensiunile și greutatea icoanelor:

- A5: 15 x 21 x 2 cm- 425 gr.

- A4: 21 x 29 x 2 cm- 800 gr.

- A3: 30 x 40 x 2.2 cm- 1420 gr.

Cutia pentru cadou cu inchidere magnetică este disponibilă AICI.
Galeria iconarului: Byzantineicons.ro

Livrare în 24h.